„Ce înseamnă dans experimental: înseamnă că tu îți creezi propriile baze și faci cam ce vrei tu. Nu îți pasă de stiluri și criterii specifice.”- Kid A

 

Se spune că dansul este un limbaj ascuns al sufletului, o exprimare a sentimentelor și mai presus de orice un mod de viață. Dansul este un experiment bazat pe mișcare și trăiri interioare. Un astfel de experiment a pus stăpânire și pe scena TiMAF în acest an și a reușit să impresioneze publicul astfel că la final a pus stăpânire și pe trofeul festivalului dar și pe marele premiu de 3000$. Este vorba despre Kid A, o trupă de dans cu o istorie de peste 2 ani, dar care și-a reluat activitatea în urmă cu 5 luni de zile. Formată din tineri talentați și plini de viață, trupa Kid A și-a jucat cartea cea mai de preț și a demonstrat că prin originalitate poți ajunge sus. Ca urmare aprecierile și nenumăratele rânduri de aplauze furtunoase nu s-au lăsat așteptate.
Însă TiMAF 2013 a fost doar începutul. Trupa Kid A își va continua drumul acestui experiment axat pe diversitate și pe îmbinarea unor arte puternice precum teatru-dans-muzică și promite să ofere de fiecare dată experiențe unice. Dar înainte de a vorbi despre experimentul Kid A și despre planuri de viitor să facem cunoștință cu cei care stau în spatele acestei trupe:
DSC_0039

 

 

Numele meu este Cioază Antonia, am 14 ani și sunt elevă la Liceul Avram Iancu. Am început să dansez acum 2 ani împreună cu DK- el fiind motivul care m-a determinat să merg mai departe și îmi place asta mai mult ca orice.

 

 

 

 

DSC_0053


Eu sunt Denis Stanciu. Am 19 ani, sunt la Liceul de Artă și Coregrafie Dramatică în clasa a 12.a. Eu sunt mai mult pe partea de teatru, fiind la secția de actorie. Am intrat în trupă din nou, a doua oară acum, după o lungă discuție pe care am avut-o cu Adi (DK). Stăteam într-o seară și discutam: așa merge cu dansul, așa cu teatrul, eu i-am prezentat un monolog din repertoriul meu și el a zis că acel monolog s-ar potrivi în numărul de dans al trupei. Atunci am pus totul pe muzică, am decis că vom vorbi cu trupa și dacă le place să băgăm și acel număr în spectacol. Și am început mai apoi să dansez cu ei. Vreau să le propun să transformăm ideea aceasta într-un număr de teatru-dans și să creem o poveste bine conturată și în același timp să iasă un show foarte spectaculos.

DSC_0046

Eu mă numesc Tudor. Eu cânt la chitară, și momentan învăț să dansez. M-am întâlnit cu DK acum aproape 5 luni la noi la școală când i-am montat muzica pentru numărul de dans. Inițial mi s-a părut un tip foarte arogant dar până la urmă s-a dovedit că el a fost cel care a putut să ne adune pe toți într-o sală și să scoată ce e mai bun din noi. Eu am intrat într-o zi cu el în sală și am început să facem ce știm noi mai bine: el ballance și eu să cânt la chitară. A venit la mine și mi-a spus că și el ar vrea să cânte la chitară și mi-a propus să îl învăț iar în schimb mi-a spus că mă învață și el pe mine ceea ce face. Pe urmă am mers la el acasă și am început să îi predau bazele. Mai apoi mi-a propus să mă învețe și el un dans și uite aici suntem acum într-o trupă frumoasă, o familie.

DSC_0049

 

Eu mă numesc Groza Sorin (SOSO) și dansez de aproape 5 ani. Prima dată am început cu breakdance. Eu și cu Adi ne cunoaștem de 4-5 ani, am început breakdance împreună. La un moment dat au fost niște neînțelegeri între noi fapt care a determinat să întrerupem legătura pentru o vreme, până acum cam 4-5 luni când m-a invitat să încep o nouă trupă alături de el. Prima dată m-am gândit dacă e bine ce o să fac însă apoi m-am gândit de ce nu, trecutul e trecut și așa am ajuns cu oamenii aceștia. După părerea mea, cu ei cred că aș putea să îmi îndeplinesc visul.

 

 

DSC_0036

 

 

 

Mă numesc Bianca Andreea, am 18 ani și sunt la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică. Eu cred că ceea ce facem noi se pliază perfect cu personalitatea noastră. Iubim foarte mult ceea ce facem și o să reușim pentru că vrem.

 

 

DSC_0042
Mă numesc Andra Iulia. Am 17 ani și sunt la Colegiul Național George Coșbuc și dansez de 2 ani de zile. Inițial am început să dansez hip-hop și street dance și îl cunosc pe DK de 2 ani. Am început să dansez la TDance unde l-am cunoscut defapt pe DK și după ce am plecat de acolo m-a recrutat DK în trupa lui.

 

 

DSC_0030

 

 

 

Mă numesc Pop Adrian dar toată lumea îmi zice DK. Am format această trupă deoarece ca să realizez singur visul meu mie mi s-a părut ușor. Și am zis că vreau să merg mai departe o familie, dar nu vreau să fie ceva normal. De aceea am în trupă un chitarist, doi oameni cu teatru, am hip-hop, am majoretă, break-dancer și eu cu hand-ballance-ul.

 

 

DSC_0035

 

Mă numesc Matei Cătălina, studiez la Liceul de Arte Vizuale Romulus Ladea. Am fost majoretă timp de 5 ani de zile și acolo am început să văd cum e dansul. Am venit aici și e total altceva. Cum am ajuns în trupă? Foarte interesant. 

DK- eram în Bruxelles și mi-am dat seama că nu vreau să rămân acolo. Și atunci a fost momentul când m-am decis că vreau să reîncep cu trupa. Îmi trebuiau 12 persoane și eu aveam doar 11 și stăteam așa supărat la laptop și mi-am ridicat capul și văd o fată cu 3 culori în cap. În acel moment mi-am zis wow this is it. Am dat pe pozele ei și am văzut că și dansează și practic așa am recrutat-o.

 

andrei groza

 

 

 

 

 

Andrei Groza– 19 ani, a terminat Liceul de Artă Dramatică la Teatru. În prezent e plecat în China cu un turneu de dans. El se ocupă și cu teatrul și face și breakdance.

 

 

 

 

În spatele trupei Kid A se ascund ore de muncă și mai presus de toate creație. Totuși multora li s-ar părea imposibilă o colaborare de arte la acest nivel și totuși câștigătorii TiMAF reușesc să îmbine și să creeze ceva nemaivăzut: „Adevărul e că nici noi nu știm de multe ori. Intrăm în sală atunci când nu gândim coregrafia vreunul dintre noi, și pur și simplu începem să experimentăm. Dacă de exemplu începem să creem un dans, unul din noi ne zice să băgăm zgomote în dans sau să facem anumite efecte. Tot timpul experimentăm. Noi nu dansăm un stil anume. Noi suntem o trupă de dans experimental de asta avem atâtea chestii. Ce înseamnă dans experimenta: înseamnă că tu îți creezi propriile baze și faci cam ce vrei tu. Nu îți pasă de stiluri și criterii specifice.

 

Vorbim totuși despre multe idei. Dar cât e de dificil să puneți toate aceste idei împreună?

Nu e dificil. Ideea e că ne înțelegem foarte bine între noi și suntem deschiși și chiar vrem să vedem ce scoatem fiecare unul din altul. E chiar destul de ușor pentru că practic cu toții avem idei și împreună scoatem idei foarte tari. În general lucrăm pe o anumită bază. Nu vine fiecare și aruncă idei. Ce facem este să luăm o idee și să o conturăm fiecare.

Vorbind în continuare despre idei, care este povestea din spatele numărului prezentat la TiMAF?
Cred că pentru fiecare a însemnat altceva. Acel moment a fost în așa manieră făcut încât să fie intepretabil pentru fiecare privitor. De asemenea, fiecare parte a fost făcută în așa manieră încât să reprezinte pe cineva într-un anumit timp și fiecare dintre noi să ne regăsim.

DK, menționai de Bruxelles și că te-ai decis să te întorci. De ce această decizie?
Acolo e o școală cu renume mondial. Din toată lumea se aleg din 5000 de candidați doar 60 de oameni. Am fost ales, dar pur și simplu mi-am dat seama că nu e locul meu acolo. Era prea rigid totul și eu caut să îmi creez propriul stil. Am zis că nu este stilul meu deși aveam toate șansele dacă rămâneam. Dar, am mers înapoi în camera de hotel și mi-a fost de majoritatea oamenilor de aici. Și atunci mi-am zis că reîncep trupa.

Și voi de ce ați fost determinați să ziceți da?
Anto- eu una pentru că am rămas de la început. De la început asta ne doream, o trupă care să aibă o legătură strânsă. Să nu fie o trupă simplă: să fim muncitori în sală după care să plecăm acasă. Și evident că am avut încredere 100% că o să facem ceva și că o să găsim oamenii potriviți și cred că toți am fost atrași de ideea asta de a face ceva diferit față de ce e în exterior pentru că asta vrem noi să creem.

Și cum simțiți voi că vede publicul ideea voastră?
Eu cred că oamenii nu înțeleg nici măcar 25% din ceea ce facem dar cred că asta le și place pentru că dacă un om merge la un spectacol și înțelege tot merge acasă și zice: da, am văzut un spectacol frumos. Dar dacă un om merge și se uită la un spectacol și simte ceva ce nu a simțit în viața lui și vede ceva nou, trăiește o experiență nouă, ceva ce nu poate explica, omul acela va merge acasă și se va gândi…impactul va fi mai mare. Multă lume ne-a și zis: nu înțeleg nimic din ceea ce faceți, dar e genial. Eu cred că așa percep oamenii. Sunt oameni care înțeleg diferit, înțeleg o anumită parte a poveștii dar în ciuda faptului că nu înțeleg ne apreciază. Noi chiar aveam foarte mari emoții pentru că e mult mai diferit ceea ce facem acum de tot ce am făcut până acum și existau două extreme: fie o să iasă foarte bine, fie fail total. Chiar ne întrebam înainte să ieșim prima dată cu spectacolul acesta pe scenă: oare o să aibă un impact negativ sau un impact pozitiv asupra publicului? Și de asemenea și asupra noastră pentru că fiecare mai ales după prima oara după ce am ieșit de pe scenă instant s-au schimbat multe chestii și noi între noi ne-am schimbat și ne-am apropiat foarte mult și probabil și ca persoane.

Vorbind de spectacol, când ați avut acest prim spectacol?
Înainte de TiMAF cu o săptămână. Suntem în formația aceasta de 5 luni!

Și nu ați întâmpinat oarecare dificultățin în afara faptului că nu vă înțelege neapărat lumea stilul?
Ideea e că toți suntem foarte tare atașați emoțional de ceea ce facem: de dans în sine și de trupă. Și de multe ori din orice chestie mică ne supărăm poate puțin mai tare, dar niciodată nu a fost o problemă. Dar ce e mai greu e atunci când îmbraci un anumit personaj. Numerele noastre sunt puțin mai dark, mai creepy și atunci trebuie să ne adaptăm, ori chestia asta ne afectează foarte mult mai ales psihic și după spectacol sincer am fost puțin mai agitați, mai puțin răbdători unii cu alții și am fost chiar afectați de chestia asta. Într-adevăr am fost și puțin mai irascibili, și practic poate asta e partea cea mai dificilă ca după spectacol să ieșim din rol, din starea aia de agitație.

Mă gândesc oricum că vă ajută că aveți alături de voi și oameni de la teatru…
Într-adevăr doar că ideea e că ce am realizat noi practic e că reușim să îmbinăm multe elemente. Deși suntem dansatori ne descurcăm bine și la teatru și vice-versa. Deci nu ne mai numim dansatori, ne numim experimente. Toți ne descurăm bine în toate și faptul că avem oameni de la teatru nu neapărat că ne învață să interpretăm dar sunt multe detalii pe care le luăm- și noi de la ei și ei de la noi.

Și cum te simți tu, Denis, în toată această poveste, considerând faptul că tu faci teatru în trupa de dans?
La început am simțit o oarecare distanțare pentru că eu eram foarte fixat pe ideea dacă e teatru e teatru, dacă e dans e dans și eu nu aveam nicio treabă cu dansul. Mă rog așa simțeam mai demult. Dar pe măsură ce am trecut prin diferite experiențe și colaborări și așa mai departe mi-am dat seama că se pot îmbina și poate să iasă ceva realmente spectaculos. Așa că în momentul în care Adi mi-a propus să intru cu ei mi-a sărit și ideea asta în cap că se poate transforma jocul nostru, exxperimentul nostru în ceva mult mai mult. Eu sincer mă simt foarte bine cu ei pentru că sunt foarte receptivi, foarte deschiși. De exemplu le-am ținut un workshop săptămâna trecută și nu mă așteptam să se descurce atât de bine și să iasă atât de multe din ei. Și pentru asta nu pot să zic decât că mă simt ca parte din trupă și încep și eu să prind toate chestiile care se întâmplă în trupă. Vreau să dansez și eu cu ei, simt că se poate crea ceva foarte frumos din îmbinarea de forme de artă și eu nu mai am nicio reținere în ceea ce privește ideea aceasta. Se poate lucra și este o idee foarte bună să îmbini aceste forme de artă.

De la cine primiți voi cel mai mult sprijin?
Ne sprijinim unul pe celălalt, dar în primul rând ce ne-a dat la toți un impuls e publicul. Noi când am intrat pe scenă aveam emoții că poate nu o să le placă și efectiv am avut 12 rânduri de aplauze în 15 minute. Și asta ne-a motivat pe toți chiar dacă ne certam puțin între noi sau apăreau mici probleme, nu ne interesa, am trecut peste toate. Mai presus de asta, după cum spuneam, ne susținem unul pe altul, ținem legătura unii cu alții, ne întâlnim săptămânal de foarte multe ori și lucrăm foarte puțin. Totul merge foarte natural și nu ne stresăm cu lucrul. Noi considerăm că e mult mai important să întreținem relația dintre noi puternică decât inclusiv lucrul.

Aveți un model anume?
Toți avem modele diferite. Chiar dacă suntem în același grup și ne plac anumite chestii toți suntem foarte diferiți. Eu cred că asta e ceea ce ne dă putere, pentru că dacă mergi la o trupă normală de dans toți dansează același stil iar asta face de multe ori să fie monoton. La noi nu poate să fie monoton datorită diversității inclusiv din puctul de vedere al persoanelor. Tot timpul ne mirăm unii de alții și ne descoperim unii pe alții.

Să trecem puțin la experiența TiMAF. Cum a fost pentru voi?
Ca experiență a fost super! Aveam nevoie de ceva care să ne dea încredere. Și faptul că ne-am și calificat în finală când noi chiar nu ne așteptam…n-am cerut nimic și am primit tot și apoi am și câștigat. Ne-a dat o încredere imensă și ne-a și unit ca trupă.

Ce urmează acum pentru voi?
Noi am luat o pauză de creație pentru că noi de fiecare dată când avem spectacole multe avem nevoie de o mică pauză ca să ne ieșim din stare. Mulți suntem depresivi pentru că avem roluri supărate sau depresive, mulți o luăm razna așa că ce facem noi e să predăm fiecare workshopuri. Și așa ne detașăm de spectacol. Și orele se țin așa ca să ne distrăm. Ce intenționăm noi să facem este să ne lansăm în lume. Banii pe care i-am câștigat ne ajută să ieșim foarte mult și să ieșim chiar din țară.

Mai concret ce ați vrea să faceți pe viitor?
Vrem să concurăm la ESDU- e un concurs pe care eu (DK) l-am câștigat anul trecut la nivel mondial care prima dată se ține la București după care se ține în Croația. Și asta mi-am propus eu, ca tot ceea ce am câștigat eu anul trecut solo să câștig anul acesta cu trupa.

Și vă gândiți să aduci alți oameni în trupă?
Noi suntem o trupă de dans experimental și tot timpul acceptăm oameni noi și speciali cu talente diferite și buni în interior. Și tot timpul când găsesc câte o persoană interesantă o aduc în trupă. Însă Anto e cea care mă temperează. Avem câțiva care temperează trupa.

Anto- Mie nu îmi plac lucrurile noi pentru că e riscant și putem pierde mult. Dar totuși dacă e cineva care nu neapărat vrea să intre în trupă, acceptăm și ideea de colaborare.
SOSO: Eu citesc foarte bine oamenii și ajung să fiu foarte precaut.
DK: Îi zicem tata trupei.
Suntem de asemenea foarte random la vârstă. Avem oameni de 22 de ani și avem oameni de 13-14 ani. Nu contează vârsta. Niciodată nu ne-am uitat de sus unii la ceilalți și nu am făcut diferențe din cauza vârstei sau a capacităților pentru că în sală și în afară peste tot suntem egali.

Care a fost reacția părinților când au văzut experimentul Kid A?
Părinții ne susțin dar reacția lor…nu vreți să știți. Părinții noștri se cam așteptau pentru că ne cunosc pe fiecare în parte și se cam așteptau să facem ce am făcut. oricum i-am surprins, dar ne susțin mai departe. Avem părinți faini și cu asta ne putem lăuda. Ne susțin inclusiv financiar dacă avem nevoie.

DK- am înțeles că ai avut ceva cerințe din afară în domeniul dansului?
Da, am fost la acea școală din Bruxelles. Acolo am avut ore cu un domn pe numele lui David Zambrano de care eu nu știam prea multe. Mai apoi am aflat că e unul din cei mai mari coregrafi ai lumii. Și mama mea a fost foarte dezamăgită când am refuzat să continui studiile acolo deși am fost admis pentru că credea că îmi distrug tot viitorul. Îmi zicea că vin aici și nu fac nimic. Dar asta s-a schimbat…Am ajuns mai apoi acasă și într-o zi am primit un mail de la acest David Zambrano în care îmi spunea că mă invită personal la Viena la workshop-urile lui. Și așa a început o relație foarte frumoasă între mine și el. El e un coregraf mondial și nu mi-a zis niciodată să fac ceva anume. Mi-a zis mereu că „ai ceva de dat din tine care nu are multă lume. Continuă-ți ideile tale!” Și chestia asta m-a motivat enorm de tare să vin și să-mi continui aici visele. Alte ieșiri am avut și la multe concursuri în afară.
Revenind la ideea de trupă, în „familia” voastră există o ierarhie anume?
DK- În ceea ce privește dansul eu sunt coregraful principal, dar nu eu fac coregrafiile. Eu aduc bazele doar. La fel e și Denis pe teatru- el aduce ideea de bază și mai apoi toți clădim pe ea. O altă ierarhie nu există. Cumva ne descurcăm astfel. La noi nu e cazul de ierarhie. Suntem foarte deschiși și nu prea avem argumente contra.

Ce înseamnă experimentul Kid A pentru voi?
SOSO- Pentru mine însemnă ceva cu totul nou pentru că de când dansez am dansat doar breakdance. Am fost privit de sus de multe ori de alți dansatori pentru că știam să fac o singură chestie și chestia asta m-a împins să accept să fac parte din această trupă și să cresc.
ANTO- Deși dansez de o bună perioadă de timp învăț mereu câte ceva nou. Pentru mine înseamnă un plan de viitor în sensul că am încredere totală că o să fac ceva în viitor cu asta și evident că nu singură. Nici nu pot să descriu în cuvinte ce înseamnă.
Denis- Din perspectiva de pasionat de teatru cuvântul experiment cel pușin în munca actorului înseamnă un risc foarte mare deseori privit ca o chestie care nu trebuie abordată, deoarece lucrurile care sunt fixate sunt cele mai bune. Începând cu tragedia antică și ajungând până la teatrul abstract și absurd toată lumea spune să faci aceleași lucruri. Lucuruile noi reprezintă un risc mare mai ales dacă ieși pe scenă cu ele. Asta am lucrat la clasă și peste tot pe unde am mai fost până acum. Dacă era tragedie antică regele era nobil, îndrăgostiții erau romantici, dar dacă am încercat să propun la clasă să facem ceva nou luând ca bază un text din secolul 18. Oamenii nu sunt deschiși pentru că le e frică să încerce ceva nou, le e frică să nu greșească și să fie criticați, să primească feedback negativ din partea celor acreditați și experimentați. Mie nu mi-a fost niciodată frică de asta deși am primit feedback-uri negative, critici care încercau să mă dea în jos. Tot timpul am fost privit ca un băgător de seamă, superficial. Tot timpul mi-am căutat grupul cu care să încerc ceva nou, să experimentez, să îmbin artele și să iasă ceva inedit. I-am găsit pe ei și cu ei cred că pot să fac multe. Cuvântul experiment a luat o altă turnură în această componență. Eu recomand tuturor ca să nu privească acest cuvânt experiment ca pe ceva rău ci ca pe ceva care poate îmbunătăți lumea prin ceea ce avem noi în interior. Asta înseamnă defapt arta: noi avem ceva în interiorul nostru care trebuie să iasă la suprafață într-o formă sau alta și nu pe baza unor criterii stabilite de bătrânii noștrii.

Unde vă vedeți peste 5 ani?
Tot aici doar că de 7000 de ori mai buni. Ideea e că nu avem un scop. Acesta e farmecul nostru și lucrul cel mai frumos la noi: Nu ne dorim să ajungem undeva anume. Mai frumos vis decât ceea ce facem noi nu este. Asta nu înseamnă că avem o limită. Nu ne dorim să ajungem nicăieri și de asta o să ajungem peste tot. Tot ce ne dorim este să continuăm să facem dragoste prin dans și teatru.